Acordul de credit cu Rusia anulat
8 mai 2020Pe lângă faptul că se angaja să întoarcă creditul și dobânda, prin acordul respectiv, statul Republica Moldova își angaja răspunderea pentru creditele private luate de anumiți agenți economici de la băncile din Rusia – o prevedere nemaiîntâlnită în alte acorduri internaționale semnate vreodată de Rusia sau Moldova.
Parlamentul de la Chișinău a ratificat acordul buclucaș la 23 aprilie 2020. În aceeași zi, judecătorii Curții Constituționale l-au demis din funcție pe președintele acesteia, Vladimir Țurcan, fost exponent al PSRM (ex-ambasador al Republicii Moldova la Moscova), și a suspendat acțiunea acordului de credit ratificat de Parlament până la examinarea în fond.
Presiuni și șantaj
Au urmat două săptămâni de presiuni, șantaj și amenințări la adresa judecătorilor Curții Constituționale. Jurnaliștii au scris despre faptul că magistrații ar fi filați, noul președinte al CC, Domnica Manole, a fost nevoită să denunțe public presiunile, inclusiv printr-un apel adresat Comisiei de la Veneția, Consiliului Europei și ambasadorilor străini acreditați în Republica Moldova. Domnica Manole a reacționat public după ce Igor Dodon a sugerat că s-ar putea ajunge la situația de anul trecut (când regimul Plahotniuc refuza să cedeze puterea), "când Parlamentul a declarat că unele instituții de stat sunt capturate politic și e vorba de uzurparea puterii în stat".
Prin decizia de anulare a acordului de credit semnat cu Rusia, CC a declarat neconstituționale și toate actele subsecvente acordului respectiv – atât cele care au precedat semnarea acordului, cât și cele emise/adoptate după semnare. "Exista un risc enorm ca datoria de stat față de Federația Rusă să crească vertiginos și nejustificat, iar de la acest moment până la pierderea de facto a independenței economice a țării nu era decât un pas", susține deputatul de opoziție Sergiu Litvinenco.
Speculații politice
Președintele pro-rus Igor Dodon a spus că decizia Curții Constituționale este una "cinică, împotriva propriilor cetățeni - o lovitură dură aplicată milioanelor de moldoveni care așteptau ajutor din acești bani". Într-un comunicat al PSRM se menționează că hotărârea Curții Constituționale de anulare a creditului rusesc este o confirmare a faptului că această instituție a fost capturată de interesele politico-oligarhice.
Pe de altă parte, juristul Ștefan Gligor susține că socialiștii și Igor Dodon vor încerca să exploateze electoral anularea acordului de credit cu Rusia, inoculând, prin instrumentele mediatice pe care le dețin, că înalta Curte a făcut jocul politicienilor din opoziție și a privat cetățenii de bani: "Prin acest joc speculativ se va încerca formatarea opiniei publice, insistându-se pe faptul că banii rusești ar fi fost destinați pentru plata pensiilor și salariilor, nu pentru drumuri, așa cum a declarat anterior Igor Dodon și așa cum prevede acordul de credit anulat de Curte", susține Gligor. În realitate, în opinia lui, acei bani erau "bani electorali" pentru campania din toamnă (alegeri prezidențiale) a lui Igor Dodon.
Tensiunile cresc în tabăra guvernării de la Chișinău după ce mai mulți deputați democrați din majoritatea parlamentară, care îl deservește politic pe Igor Dodon, au părăsit PDM și au aderat la fracțiunea "Pro Moldova", a cărei lider este deputatul Andrian Candu, finul oligarhului Vlad Plahotniuc, fugit din Moldova în iunie 2019, ca urmare a unei tentative eșuate de a menține forțat puterea după alegerile parlamentare din februarie 2019.