Aberaţii de tot mai mare amploare ale stângii globale

Aiuritoare sunt contradicţiile în care se înglodează liderii europeni, de la Bucureşti la Biarritz. Şi odată cu ei şi presa care-i susţine. Pe malul Dâmboviţei tocmai are loc restauraţia restauraţiei dragniote. Cum?

Simplu. O semnalizează decizia de a i se oferi portofoliul Justiţiei (luat pe nedrept Anei Birchall tocmai când pesedista voia realmente, în fine, să facă bine) febleţei lui Florin-Iordache-altă-întrebare, Dana Gârbovan, iar cel de vicepremier pe probleme economice slugii Gazprom, Iulian Iancu.

Sunt notorii intervenţiile Danei Gârbovan, în nume propriu sau al unei asociaţii parcă fantomatice, în susţinerea unor propuneri de măsuri şi demersuri criticate sever de experţi independenţi şi de organizaţii ca GRECO sau Comisia de la Veneţia. Căci punctul lor terminus îmi pare că a fost şi rămâne dezmembrarea statului de drept, prin masacrarea anticorupţiei şi legilor justiţiei româneşti pe calapodul cleptocraţiei pesediste.

Cu ambele propuneri V.V. Dăncilă contrariază nu doar bunul simţ al unei naţiuni care a dovedit la 26 mai că vrea un stat de drept veritabil, prooccidental, cu o justiţie efectiv independentă, precum şi promisiunile făcute în SUA de preşedintele României. Se contrazice şi pe ea însăşi.

Căci marioneta lăsată, după încarcerarea stăpânului ei, să zburde liberă pe scenă şi căreia nu i se pare prea fudul, în ciuda dificultăţilor ei majore cu gândirea şi cu limba maternă, să vrea să fie preşedinte, mimase o deschidere spre reformă. Şi simulase o apetenţă pentru respectarea democraţiei. Cortina, iată, a căzut. Şi măştile, odată cu ea.

Odată finită comedia, suntem siliţi să asistăm la spectacolul imund al unui partid-stat care, în reacţie la schimbarea demografică şi la înfrângerile sale tot mai categorice la urne, se arată absolut incapabil să se reinventeze ca formaţiune politică serioasă, democratică. „Ciuma roşie” revine, deci, la propria identitate totalitară, antieuropeană şi antioccidentală, precum "câinele la ce a vărsat. Sau ca nebunul care se întoarce la nebunia lui", spre a cita biblicele Proverbe, 26,11. 

Norocul premierului e debandada lumii. Încercând să se ţină la distanţă de ea şi să-şi salveze carierele, prea puţin lideri occidentali au timp şi chef să analizeze şi să critice cu fermitatea necesară nefăcutele unei scene politice româneşti marcate de incompetenţă, conspiraţionisme, extremism, corupţie, ipocrizie şi blaturi politice.

Cine e de vină?

În fond, duplicitatea şi dezbinarea sunt la ele acasă şi în vest. Unde stânga, asaltată de o dreaptă conservatoare sau populist-naţionalistă tot mai greu de combătut electoral, a început s-o ia razna şi să reducă toate problemele geopolitice la noi versiuni de "inamici ai poporului". În speţă la liderii populişti, antiprogresişti ori naţionalişti ca Trump, Boris Johnson, Salvini, Orban, brazilianul Bolsonaro ori israelianul Benjamin Netanyahu. Un recent comentariu semnat de Stefan Kornelius în Süddeutsche Zeitung pretindea, încă din titlu, că SUA ar fi devenit, chipurile, "problema centrală a geopoliticii". Pe marginea întrunirii G7, editorialistul ziarului german de stânga sugera că toate crizele acestei lumi, de la ale democraţiei, la schimbare climatică şi de la migraţie, biodiversitate şi tehnologie până la capitalism s-ar putea rezolva dacă ar dispărea ”răul central: Trump”. Ca şi cum n-ar exista terorismul islamist ori ambiţiile nucleare iraniene, pe care nu le-au inventat Trump sau Netanyahu.

Ca şi cum n-ar exista Rusia lui Putin şi călcarea în picioare a dreptului naţional şi internaţional de către kaghebiştii şi omuleţii verzi ai Kremlinului. Ca şi cum China comunistă n-ar înăbuşi orice aspiraţie la independenţă şi libertate a oamenilor din Hong Kong, din Tibet, din zonele uigure, din China propriu-zisă. Ca şi cum Turcia n-ar aresta oameni doar pentru că au participat la nişte demonstraţii kurde. Ca şi cum Iranul n-ar schingiui şi închide femei doar pentru că îşi asumă lupta pentru demnitatea proprie şi refuză să poarte basmaua islamică. Ca şi cum foametea din Venezuela şi crimele sandiniste ar fi opera noilor lideri de dreapta. Sau ca şi cum Trump şi ceilalţi ar accelera decreştinarea unor vaste regiuni din Asia şi ar tăcea mâlc, ca liderii europeni, la acest genocid cultural. În fapt, mult vituperaţi de către stânga, liderii de genul unor Netanyahu, Trump, Bolsonaro, Orban, Berlusconi, Salvini, Kaczinski sau Boris Johnson sunt mai degrabă un simptom decât cauza crizelor cu pricina. Ei reprezintă reacţia nu tocmai agreabilă a electoratelor la deceniile de groaznice exagerări ale unei stângi în fond nihiliste. Căci e limpede că actualele crize le-au precedat acestor lideri şi vor continua să dea omenirii de furcă mult după ce ei vor ieşi din scenă.  

Ce e, de fapt, acest delir reducţionist? Un escapism, o încercare de eludare a adevăratelor probleme existente şi o încercare de mistificare a electoratelor comparabilă cu teoriile conspiraţioniste în genul celei a "statului paralel”, vehiculată de Liviu Dragnea şi de camarila lui. Care a cooptat-o şi pe V.V. Dăncilă. Cea din urmă a alimentat speranţe cu totul amăgitoare între românii iluzionându-se că PSD se poate reforma, iar ţara va putea reveni la normalitate fără să fie nevoie de o nouă revoluţie.