75 de ani de la masacrul din Kefalonia

Insula grecească Kefalonia din Marea Ionică este un paradis de vacanţă, îndrăgit şi de turiştii germani. Plaje de vis şi apa de culoare turcoaz atrag anual zeci de mii de vizitatori din întreaga lume. Arhitectura clădirilor aminteşte că insula a aparţinut între secolele 13-18 Republicii Veneţiene. Până astăzi, Kefalonia constituie un amestec de cultură elenă şi italiană. Iar rolul de liant revine unei traume. La oarecare depărtare de plajele litoralului, pe o colină ce străjuieşte capitala Argostoli, se află monumentul închinat celui mai sângeros episod din istoria mai recentă a insulei. În anul 1943 armata germană, Wehrmacht, a măcelărit aproximativ 5.200 de soldaţi ai diviziei italiene "Acqui", după ruptura survenită în relaţiile Reichului nazist cu Italia. Masacrul din Kefalonia este considerat una din cele mai grave crime de război comise de armata lui Hitler în sudul Europei.

Clotilde Perrotta este preşedinta asociaţiei culturale eleno-italiene "Mediterraneo" din Kefalonia. "Mai întâi ne-am concentrat exclusiv asupra expoziţiilor şi concertelor", a povestit această italiancă stabilită în Kefalonia, "din dorinţa de a cultiva dubla identitate a insulei." Apoi însă, accentul s-a mutat pe istorie, cu precădere pe masacrul comis în septembrie 1943. "Între timp am amenajat un mic muzeu consacrat acelei grozăvii. Mereu sosesc vizitatori care doresc să se informeze. În 2003 am organizat chiar şi o conferinţă la care au participat oameni de ştiinţă din Grecia, Italia şi Germania", a relatat Perrotta.

Revoltă împotriva lui Mussolini

După ce Grecia a fost ocupată în 1941, mai întâi de Italia fascistă şi mai apoi de Wehrmacht-ul german, Kefalonia şi celelalte insule elene din Marea Ionică s-au aflat sub administraţia armatei italiene. Când a devenit cunoscut, pe 8 septembrie 1943, că Italia a capitulat în faţa Aliaţilor, axa Berlin-Roma s-a sfărâmat. Trupele germane, care erau deja în parte staţionate în Kefalonia, au primit întăriri şi au început operaţiuni pentru a-şi asigura controlul asupra insulei. Comandantul italian Antonio Gandin, care era un admirator fanatic al lui Adolf Hitler, a considerat că i s-a ivit prilejul să nu capituleze, ci să se alăture trupelor germane.

Gandin le-a ordonat soldaţilor săi să decidă prin vot ce-i de făcut. Iar aceştia au decis să lupte împotriva nemţilor. Astfel s-a ajuns la lupte grele cu Wehrmacht-ul, soldate cu moartea a 1.300 de militari italieni şi doar 40 de militari germani.  Începând din 21 septembrie, armata germană a început să-i execute fără judecată şi fără milă pe militarii italieni care se predaseră. Până pe 24 septembrie au fost executaţi în acest fel aproximativ 5.200 de militari italieni. Tragicul eveniment din insula grecească a marcat în Italia un moment de cotitură, a explicat Perrotta. "Pentru noi, acesta a fost începutul revoltei militarilor împotriva regimului fascist al lui Mussolini."

Masacrul a schimbat şi viaţa cotidiană a localnicilor greci din insulă. Aceasta fiindcă anii petrecuţi de ei sub ocupaţie italiană au fost relativ paşnici. Localnicii nici nu au ştiut de soarta grea a conaţionalilor din Grecia continentală, masacraţi de militarii germani sau lăsaţi de aceştia să moară de foame cu sutele de mii. Odată cu sosirea militarilor germani în insulă, totul s-a schimbat. "Când oamenii au văzut cu cât sânge rece îi ucid germanii pe italieni au rămas înmărmuriţi", a afirmat Perrotta. Unii greci au ascuns la ei acasă militari italieni pentru a le salva viaţa. Din adversarii de altădată au devenit aliaţi. Până astăzi, relaţiile între Grecia şi Italia sunt mai puţin complicate decât între Grecia şi Germania.

Cenzurat pentru turiştii germani

Traducătoarea Doris Wille trăieşte de aproape 30 de ani în Kefalonia. Este originară din Germania şi masacrul este omniprezent în activitatea ei şi în relaţiile cu cei din jur. A aflat de cumplitul eveniment din întâmplare. "Trăiam deja de ani buni pe insulă când am aflat, întâmplător, de acel masacru. Am tradus la finele anilor 90 un ghid turistic al insulei şi am constatat că în versiunea în limba italiană exista un întreg capitol consacrat masacrului, care lipsea cu desăvârşire în varianta în limba germană. La întrebarea mea, autoarea broşurii, o grecoaică, mi-a răspuns că nu vrea să-i împovăreze pe turiştii germani cu acele grozăvii ale trecutului. De aceea s-a decis să nu includă acel capitol în varianta germană."

De atunci multe s-au schimbat. Mai ales filmul "Mandolina lui Corelli", a cărui acţiune se petrece în timpul ocupaţiei şi al masacrului, a făcut cunoscută acea perioadă istorică unui public mai larg. Printre figuranţi s-au numărat şi numeroşi bătrâni care au apucat acele vremuri şi care, în parte, au luptat cu arma în mână împotriva ocupanţilor. Acele timpuri i-au apropiat pe greci de italieni. S-au legat atunci prietenii care durează până astăzi. "Cunosc un martor al acelor vremuri care este vizitat şi astăzi de copiii unui supravieţuitor", a povestit Wille. Totuşi, când se vorbeşte acum despre masacru, se omite un aspect important: suferinţa îndurată de localnicii greci. Traducătoarea a subliniat: "În cele 12 luni de ocupaţie germană de după masacru, au fost incendiate sate şi executaţi numeroşi localnici."