255 de ani de la moartea lui Johann Sebastian Bach

Indiferent de preferinţele muzicale ale unuia sau altuia, cât de săraci am fi astăzi fără un Johann Sebastian Bach, fără concertele brandenburgice, fără numeroasele cantate, oratorii sau motete, fara tocatele, fugile sau passacagliile sale pentru orgă, fără concertele pentru vioară şi orchestră, fără sonatele şi partitele pentru vioară solo, fără sonatele pentru vioară şi pian, fără compoziţiile pentru pian, “variatiunile Goldberg”, cele pentru “un clavecin bine temperat” sau fără “arta fugii”.

Dar care este explicaţia pentru originalitatea şi forţa creatoare de excepţie care l-au caracterizat pe Johann Sebastian Bach? Acelaşi Leonard Bernstein considera că rodul celor cinci decenii de muncă asiduă se datorează credinţei sale puternice în Dumnezeu. Intreaga sa creaţie, în care potrivit dezideratelor reformatorului Luther muzica religioasă se contopeşte cu cea profană, este patrunsă de această credinţă. “O muzică, scrie Bernstein, cu adevarat binecuvântată de Dumnezeu.”

Bach a fost un om extrem de smerit şi muncitor, care şi-a modificat în permanenţă compoziţiile aducându-le la perfecţiune. Johann Nikolaus Forkel, în prima importantă biografie consacrată lui Bach aparuta in 1802, şi astazi o lucrare de referinţă în literatura de specialitate, amintea acest amanunt atragând atenţia şi asupra utilităţii studierii diferitelor partituri modificate în timp pentru o mai bună înţelegere a operei bachiene.

Johann Sebastian Bach se naşte la Eisenach, la 21 martie 1685, an in care au vazut lumina zilei alte nume ilustre ale muzicii universale, Georg Friedrich Händel şi Domenico Scarlatti, compozitori pe care Bach i-a preţuit mult, ca de altfel si pe alţi exponenţi ai barocului italian, Vivaldi, Albinoni, Frescobaldi sau Corelli. În ceea ce-l priveşte pe Händel, născut la Halle, nu departe de oraşul natal al lui Bach, acesta din urmă şi-a dorit şi a tot încercat, zadarnic însa, să-l cunoască personal. Nu puţine sunt ipotezele pentru nereuşita acestei intâlniri şi nu puţine scenariile beletristicii de mai târziu, potrivit cărora intrevederea ar fi avut totuşi loc. Bach provine dintr-o familie de muzicieni, ce se întinde pe mai multe generaţii. Şi dintre numeroşii săi fii patru au devenit compozitori remarcabili: Wilhelm Friedemann, Carl Philipp Emanuel, Johann Christoph Friedrich si Johann Christian.

După ce rămâne orfan de ambii parinţi destul de timpuriu, fiind susţinut o vreme de fratele sau mai mare, Johann Christoph, care îl şi îndrumă în arta cântatului la clavecin şi a compoziţiei, următorii ani şi-i petrece în diferite oraşe din regiune: la Ohrdruf, Weimar, Arnstadt, Mülhausen, Köthen şi apoi la Leipzig, unde va rămâne aproape trei decenii, până la sfârşitul vieţii. Aici devine cantor la Thomasschule, timp în care compune aproape numai muzică religioasă. Numeroase cantate, Pasiunile după Ioan şi Matei, încheind cu muzica Magnificatului. După moartea sa, la 28 iulie 1750, Bach este dat uitarii şi va mai trece aproape un secol până ce un alt compozitor de geniu, Felix Mendessohn Bartholdy avea să-l readucă în actualitate, prin interpretarea celebrei “Pasiuni după Matei”, la Berlin in anul 1829. Tot lui Mendelssohn, care l-a vizitat în câteva rânduri pe Goethe la Weimar, delectandu-l cu arta sa interpretativă dar şi componistică, i se datorează admiraţia pe care marele poet german a nutrit-o pentru Bach. Într-o scrisoare, datată iunie 1827, Johann Wolfgang von Goethe vorbea despre trăirile sale launtrice declanşate de muzica lui Bach: “ca si cum veşnica armonie ar comunica cu ea însăşi, aşa cum trebuie să se fi petrecut cu puţin timp înaintea facerii lumii. Acelaşi lucru l-am simţit şi eu înlauntru, ca şi cum aş fi lipsit de auz, de văz sau de oricare alt simţ, fără a-mi fi dorit însă să fie altfel.”