20 de ani de BCE - o poveste de succes?

Cel mai clar semn al puterii BCE a fost dat de președintele instituției Mario Draghi în vara lui 2012, când a împiedicat cu o singură propoziție prăbușirea uniunii monetare: "Vom face absolut tot ceea ce este necesar pentru a salva moneda euro. Și credeți-mă, măsurile noastre vor fi suficiente." Draghi i-a amenințat astfel pe speculanți, care începuseră să parieze pe prăbușirea zonei Euro, din cauza crizei datoriilor.

Moneda euro a pornit la drum cu speranțe mari de unificare a Europei. La început, uniunea monetară a cuprins  11 state, pentru care BCE a preluat la 1 iunie 1998 răspunderea comună pentru politica monetară - între timp, zona Euro numără 19 țări membre. În 1999, euro a fost introdus ca deviză bancară, trei ani mai târziu a fost disponibil și sub forma banilor lichizi. Olandezul Wim Duisenberg, primul președinte al BCE, a avut mult de lucru la început și nu doar în ceea ce privește introducerea monedei euro sub forma banilor lichizi.

BCE a trebuit să câștige încrederea piețelor financiare și a cetățenilor, să devină o valută stabilă. Ceea ce s-a și reușit: rata inflației, considerată relevantă la măsurarea stabilității unei monede, se află din 1999 în medie la 1,7 procente. Este o inflație mai scăzută decât ceea ce a reușit banca centrală a Germaniei, Bundesbank, în istoria ei de 50 de ani. BCE a fost construită după modelul Bundesbank, cu orientarea spre prețuri stabile, cu o țintă inflaționistă maximă de 2% pe an. Iar acest lucru funcționează până în ziua de azi.

Un deceniu în modul de criză

BCE se află însă în modul de criză din 2008, anul în care a izbucnit criza financiară globală. Nimeni nu critică faptul că BCE a liniștit piețele financiare prin injecții de capital lichid după falimentul băncii americane de investiții Lehman Brothers. Dar politica BCE s-a schimbat la începutul lui 2010, la debutul crizei datoriilor, atunci când Grecia amenința să intre în faliment. La șefia băncii se afla francezul Jean-Claude Trichet. Consiliul BCE a decis să cumpere obligațiuni de stat emise de țările membre, un pas foarte criticat. BCE încălca astfel interdicția de a finanța statele membre - o acuzație care s-a făcut auzită mai ales din Germania.

Urmașul lui Trichet, italianul Mario Draghi, a extins chiar programul de achiziționare a obligațiunilor de stat: din 2015, BCE cumpără obligațiuni de stat și alte hârtii de valoare din piață, alimentând piețele cu bani și ținând astfel dobânzile la un nivel scăzut. În acest fel, scad și dobânzile pe care țările membre le au de plătit la restituirea creditelor din piață. Dar aceste state se bazează acum prea mult pe BCE, un comportament criticat chiar de Draghi la fiecare conferință de presă ce urmează ședințelor de politică monetară ale instituției din Frankfurt pe Main. Draghi face mereu apel la responsabilitatea țărilor membre de a-și aduce singure propriile finanțe în ordine. Guvernele naționale nu îl ascultă însă, ci recurg la o "politică a țapului ispășitor", după cum o numește Marcel Fratzscher, președintele Institutului german pentru cercetare economică (DIW): "Atunci când lucrurile merg bine, este meritul guvernelor naționale, când treaba merge prost, atunci este mereu vina UE, a monedei euro sau a BCE."

Nu ar fi însă sarcina BCE să le spună guvernelor ce au de făcut, arată Fratzscher, aceasta ar fi o depășire a mandatului băncii centrale. Mandatul BCE este în primul rând asigurarea stabilității prețurilor. BCE poartă responsabilitatea de a fi cea mai importantă instituție a spațiului monetar comun, afirmă Otmar Issing, primul economist-șef al BCE. Dar această răspundere ar depăși acum granițele prevăzute de legitimitatea democratică a unei bănci centrale independente, a declarat el. Issing se teme pe termen lung pentru independența BCE, având în vedere presiunile politice continue asupra instituției.

Banca și supravegherea băncilor

BCE a devenit mult mai mult decât un paznic al stabilității prețurilor. Instituția de la Frankfurt a preluat supravegherea întregului sector bancar din zona Euro și urmărește și stabilitatea financiară. Prin activitățile sale de comunicare, banca centrală se asigură că piețele financiare sunt la curent cu direcția urmărită de ea. Se evită astfel mari tulburări și neliniști pe piețele financiare, unele care cad pradă rapid unor asemenea tensiuni, după cum se poate vedea în prezent în cazul Italiei.

Faptul că populiștii de dreapta și de stânga de la Roma ar putea forma guvernul după alegerile anticipate a generat temeri masive privind o eventuală ieșire a Italiei din uniunea monetară. Caz în care nu mulți ar mai crede că BCE ar mai fi în stare să-și normalizeze din nou gradual politica monetară. În acel caz extrem, va fi nevoie mai mult ca oricând de resursele BCE. Dar președintele DIW Fratzscher crede că BCE ar fi capabilă să reziste inclusiv unei crize de o asemenea amploare: el s-a declarat "absolut" convins că moneda euro va fi introdusă în continuare în mai multe țări ale UE și că euro va deveni a doua mare deviză globală.