Gazprom: Oraşe întregi din Europa ar putea îngheţa la iarnă
13 octombrie 2022Moscova își declară disponibilitatea de a livra în continuare gaze naturale către Uniunea Europeană. În timp ce directorul gigantului energetic Gazprom se arată preocupat de șansele de supraviețuire ale Europei în lipsa gazelor rusești, Vladimir Putin face o ofertă tentantă (zice el).
Directorul general al Gazprom, Aleksei Miller, a avertizat Europa asupra consecințelor renunțării la gazele naturale exportate de Rusia, arătând că "nu există nicio garanție" că Europa va supraviețui bazându-se doar pe capacitatea actuală de stocare.
"Iarna poate fi relativ caldă, dar o săptămână sau chiar cinci zile va fi anormal de rece și este posibil ca orașe și teritorii întregi, Doamne fereşte, să înghețe. În zilele de vârf de cerere de la iarnă, Europei i-ar putea lipsi aproximativ 800 de milioane de metri cubi de gaz natural pe zi sau o treime din consumul total", a spus Miller.
El a vorbit la Forumul Energetic de la Moscova despre gazele stocate în depozitele subterane ale Germaniei, care vor ajunge doar pentru două luni, cel mult două luni și jumătate.
Depozitele europene de gaze sunt în prezent 91% pline, estimările cele mai pesimiste sugerând că vor fi la 5% din capacitate în luna martie, a adăugat el.
Berlinul și Uniunea Europeană ar trebui să dea un semn și să răspundă dacă sunt interesate de repararea gazoductului, mai spune Miller.
Șeful Gazprom a precizat că repararea gazoductelor Nord Stream ar dura cel puțin un an, iar Rusia încă nu are acces în zona în care s-au produs avariile.
Aleksei Miller şi-a exprimat susţinerea faţă de o propunere a preşedintelui rus Vladimir Putin de creare a unui "hub" european al gazelor naturale în Turcia.
Liderul de la Kremlin a îmbrățișat aceeași poziție conciliantă la evenimentul organizat la Moscova. El a declarat că Rusia poate livra în continuare gaze naturale Uniunii Europene prin gazoductul intact Nord Stream 2: "Rusia e gata să înceapă livrările. Mingea e în terenul UE. Dacă vor, trebuie doar să deschidă robinetul."
Puteţi citi articolul integral AICI.